,,Obiceiuri si Traditii…”, eveniment cultural ce inglobeaza spectacole, expozitii si ateliere mestesugaresti, organizate de Scoala Populara de Arte si Meserii “Ilie Micu” Sibiu, se va desfasura anul acesta, in perioada 10 – 17 iunie 2019.
Prin acest proiect se urmareste punerea in valoare a cunostintelor acumulate in decursul unui an scolar si totodată promovarea cursantilor Scolii Populare de Arte si Meserii ,,Ilie Micu” Sibiu.
Festivalul debuteaza in ziua de 12 iunie 2019, ora 15.00, la Biblioteca Astra/corp A/Sala Festiva, cu spectacolul artistic sustinut de cursanti de la clasele de canto muzica usoara, chitara si actorie.
Cercul Militar gazduieste in ziua de 13 iunie 2019, ora 15.00, un spectacol sustinut de cursanti de la clasele canto popular, orga, acordeon, instrumente de suflat, fluiere(clasele externe Saliste si Rasinari), grup vocal folcloric(clasa externa Jina) si jocuri populare(clasele externe Gura Raului, Talmaciu si Sadu) dar si cu expozitia de arta traditionala cu lucrari realizate de cursantii de la clasele externe ale scolii noastre. Invitati speciali: Carmen Popovici Dumbrava, Roberta Selagea si Alessandra Maria Lazar.
Vernisajul expozitiei de pictura si grafica ,,Sonoritati” organizata la Cercul Militar in foaierul -intrare, va avea loc tot in data de 13 iunie 2019, ora 14.30. Lucrarile expuse de cursantii scolii vor putea fi admirate pana in data de 17 iunie 2019.
Intrarea este libera, atat la spectacole cat si la expozitiile organizate in cadrul festivalului.